Dark Tranquillity, pionierii metalului de Gothenburg, revin în România pe 19 mai, în cadrul primului turneu special dedicat Europei de Sud-Est: “The Void Tour”. Mini-turneul dedicat albumului “We Are The Void” (2010) include încă trei ţări: Turcia, Bulgaria şi Grecia.

Potrivit site-ului oficial, Dark Tranquillity a ţinut să organizeze acest turneu din dorinţa de a concerta în câteva locuri în care membrii trupei îşi doresc de ceva vreme să revină. În Silver Church la București, concertul de joi, 19 mai, reprezintă al doilea concert din Romania, la numai un an de la show-ul incendiar din Sibiu, în cadrul ARTmania Festival 2010.

“We Are The Void” este al 14-lea album lansat de pionierii “Gothenburg Metal-ului”, stil muzical care combină melodicitatea noului val de heavy metal britanic cu intensitatea death metal-ului. Albumul reprezintă un moment important în existenţa de peste 20 de ani a formaţiei Dark Tranquillity, pentru că, potrivit declaraţiilor membrilor trupei, acesta le-a oferit ocazia să experimenteze constant şi să se reinventeze.

Încă de la înființare, din 1990, Dark Tranquillity a oferit publicului o experienţă intensă, puternic marcată de rădăcinile scandinave ale membrilor formaţiei. Muzica interpretată în stilul personal al trupei, consacrată în istoria muzicii contemporane sub numele de Gothenburg Metal, a fost sursa de inspiraţie pentru alte formaţii şi s-a dezvoltat în timp într-o adevărată religie. Astfel că, deşi nu au trăit în oraşul suedez Gothenburg, şi alte trupe precum Insomnium, Arch Enemy sau Eternal Tears of Sorrow au fost incluse în acest cult.

Biletele pentru concertul din 19 mai în valoare de 90 de lei, încă mai pot fi achiziționate online, de pe shop.artmania.ro, myticket.ro, eventim.ro, vreaubilet.ro sau prin rețelele de distribuție Eventim, Diverta și VreauBilet. Este interzis accesul cu aparate de fotografiat profesionale (obiectiv detasabil), camere de filmat de orice tip sau aparatura pentru inregistrari audio.


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.