A mai rămas doar o săptămână până la concertul ANATHEMA, una dintre cele mai cunoscute trupe britanice de experimental, alternative rock. Evenimentul, marca ARTmania Bucharest Blast, va avea loc pe 24 octombrie 2017, de la ora 19:00, la Arenele Romane și face parte din turneul european de promovare al celui mai nou album al formației: The Optimist! Alături de ei vor concerta și francezii de la Alcest, pionierii subgenului muzical “blackgaze”.

Anathema are și un mesaj pentru fanii din România, cărora le-a dat întâlnire marțea viitoare:Cum unii dintre voi știu deja, România este un loc special pentru Anathema. Am simțit asta încă din prima săptămână pe care am petrecut-o aici cu ocazia primului nostru concert, în 1994, acum 23 de ani. În tot acest timp am revenit cu plăcere fie în spectacole dedicate, fie în cadrul unui festival. De fiecare dată, am avut parte de o primire caldă și sinceră din partea voastră și de experiențe minunate, cum e cazul celor de la ARTmania Festival. Următorul show va fi și mai deosebit, iar locul în care ne vom afla, Arenele Romane, ne va ajuta să facem asta. Pregătim un concert unic, cu proiecții speciale, cu sunet deosebit și cu un playlist variat. Pe lângă piesele incluse pe «The Optimist», lansat în această vară, vom avea și o selecție de melodii de pe alte albume. Vrem să vă avem alături de noi pentru a contura împreună o atmosferă memorabilă. Ne vedem curând”.

Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al ultimului album, „The Optimist”, lansat anul acesta, pe 9 iunie, sub labelul Kscope Records. Noul disc a fost înregistrat în iarna anului trecut și este descris de trupă drept albumul care va dezvălui unele dintre cele mai întunecate, provocatoare și surprinzătoare piese compuse de Anathema până acum. Frumusețea, intensitatea, drama, liniștea, speranța, trimiterile la o dimensiune extra-muzicală, elemente care au reprezentat laitmotivele călătoriei artistice parcurse de trupă de-a lungul timpului, capătă o nouă profunzime.

Întregul material discografic este, așa cum Daniel Cavanagh mărturisește, „o călătorie”. „Cântecele sunt nedeslușite. Nu există o cale corectă sau greșită de a le simți și de a le interpreta. Mesajul fiecărei melodii se va contura în funcție de persoana care le va asculta”, adaugă Daniel, subliniind dimensiunea cameleonică a noului album, ce păstrează ruta experimentală adoptată de trupă încă de la înființare.

Cea mai nouă piesă extrasă de pe noul album, „Can’t Let Go”, poate fi ascultată pe următorul link: https://youtu.be/1GPxPPOUVBc

Anathema este una dintre cele mai cunoscute formații rock britanice, considerată un adevărat fenomen muzical, care a impus un stil unic, urmat în timp de numeroase trupe tinere.

Povestea lor a început în urmă cu peste două decenii, în 1990 mai exact, când patru prieteni, frații Daniel, Vincent, Jamie Cavanagh și John Douglas au hotărât să formeze o trupă metal. Înființată sub numele de „Pagan Angel”, formația a devenit unul dintre pionierii genului “death doom metal”, ce îmbina versurile poetice și sunetele melodioase cu secvențele vocale intense, riff-urile clasice al genului “doom” și cu aranjamentele muzicale complexe. În timp, trupa a abordat o varietate de căi de expresie muzicală, ca într-o permanentă căutare, trecând odată cu albumul „Eternity” către abordări mai melodice și introspective apropiate genului atmospheric rock. Formația a devenit un nume consacrat al scenei muzicale internaționale cu albume precum Serenades (1992), The Silent Enigma (1995), Eternity (1996), Judgement (1999), A Natural Disaster (2003) sau Everything (2007), pentru a le aminti pe câteva dintre ele.

Trupa franceză Alcest, înființată în 2000, este considerată fondatoarea unui nou subgen muzical, intitulat „blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic. Traseul artistic a început cu albumul „Le Secret” (2005), a continuat cu „Shelter” (2014) și a culminat cu cea mai recentă lansare „Kodama” (2016), cuvânt cu dublă semnificație în limba japoneză: „ecou” sau „copacul vieții”.

Biletele, în valoare de 150 lei/ bucată, se găsesc în format electronic pe www.kompostor.ro, www.iaBilet.ro, MyTicket.ro și www.eventim.ro și fizic, în magazinele din rețelele iabilet.ro, myticket.ro și Eventim.