Anathema, una dintre cele mai cunoscute trupe britanice de experimental, alternative rock, revine la București în cadrul celui de-al doilea eveniment din seria ARTmania Bucharest Blast. Alături de ei, pe scenă vor urca francezii de la Alcest, pionierii subgenului muzical blackgaze. Show-ul va avea loc pe 24 octombrie 2017, de la ora 19:00, la Arenele Romane.

Concertul Anathema face parte din turneul european de promovare al ultimului album, „The Optimist”, care va fi lansat pe 9 iunie 2017, sub labelul Kscope Records. Noul disc a fost înregistrat în iarna anului trecut și este descris de trupă drept albumul care va dezvălui unele dintre cele mai întunecate, provocatoare și surprinzătoare piese compuse de Anathema până acum. Frumusețea, intensitatea, drama, liniștea, speranța, trimiterile la o dimensiune extra-muzicală, elemente care au reprezentat laitmotivele călătoriei artistice parcurse de trupă de-a lungul timpului, capătă o nouă profunzime.

Întregul material discografic este, așa cum Daniel Cavanagh mărturisește, „o călătorie”. „Cântecele sunt nedeslușite. Nu există o cale corectă sau greșită de a le simți și de a le interpreta. Mesajul fiecărei melodii se va contura în funcție de persoana care le va asculta”, adaugă Daniel, subliniind dimensiunea cameleonică a noului album, ce păstrează ruta experimentală adoptată de trupă încă de la înființare.

Trupa franceză Alcest, înființată în 2000, este considerată fondatoarea unui nou subgen muzical, intitulat „blackgaze”, ce îmbină elemente ale muzicii black metal şi sheogaze într-un sound cu adevărat unic. Traseul artistic a început cu albumul „Le Secret” (2005), a continuat cu „Shelter” (2014) și a culminat cu cea mai recentă lansare „Kodama” (2016), cuvânt cu dublă semnificație în limba japoneză: „ecou” sau „copacul vieții”.

Biletele se găsesc deja în format electronic pe www.kompostor.ro, www.iabilet.ro, myticket.ro și www.eventim.ro și fizic, în magazinele din rețelele iabilet.ro, myticket.ro și Eventim, la următoarele prețuri:
Presale I, acces general (300 de bilete disponibile): sold out
PresaleII, acces general (500 de bilete disponibile): 120 lei
Sale, acces general: 150 lei